2. Frânturi

Tu de cât timp nu ți-ai văzut bunicii? Dacă în articolul trecut am discutat despre începuturile Danei în ceea ce privește filmul documentar, am hotărât să ducem povestea mai departe. Frânturi reprezintă un scurt-metraj prin care ea ne prezintă o viață simplă, a bunicilor pe care nu i-a văzut de 10 ani.

Î: Care este povestea ce ne-o prezinți în Frânturi?

R: „E povestea sufletului meu. La mijloc stă un lucru emoționant, ceva ce are un impact asupra mea. E vorba de bunicii mei, pe care până în această vară nu i-am văzut de 10 ani.”

Î: De unde ideea de a face un film despre ei?

R: „Ințial, am  mers doar în vizită. În prima fază, am vrut să filmez doar ca să am o amintire cu ei, apoi am văzut că bunicul meu e un personaj interesant. Când era camera în fața lui, făcea orice pentru spectacol. E viața simplă, de la țară, frumoasă și care te bucură.”

Î: Cum se comportau personajele tale în spatele camerei?

R: „Erau la fel. Bunicul meu se dădea în spectacol mai mult în fața camerei, dar nu exagera. Este de o naturalețe totală filmul. Am întâlnit oameni care se transformă în fața camerelor.

Î: Te-ai gandit să înscrii filmul într-un concurs?

R: „Da, m-am gândit, totuși aș mai lucra la el sau l-aș reface. Din punct de vedere al imaginii cinematografice, nu e foarte corect și lumea nu ar înțelege că eu am vrut să las multe dintre greșelile acelea acolo, tocmai pentru că e natural. De exemplu, este o secvență în care bunicul meu numără banii și strigă, atunci eu m-am speriat și am greșit: în loc să dau zoom out, am dat zoom in.”

 Î: Ai prezentat scurt-metrajul unei persoane care este capabilă să îl analizeze critic?

R: „Nu, nu l-am dat. Aș accepta critica, dar cineva care ar fi capabil să îl critice nu ar ține cont de sentimentele mele. E un scurt-metraj pe care nu aș vrea să îl modific sau de care să zică cineva că e prost realizat.”

Gabriela Halmi