Ne râmâne speranţa! – Bianca Elena Şchiopescu

Ne râmâne speranţa!

                                                                                             Dacă ar fi să dăm timpul înapoi cu 28

de ani care e primul lucru care vă trece prin minte?

Un calcul simplu, clar, mă duce în 89. Mâ gândesc la Timişoara, deci la Revoluţie. Lucram acolo de 2 ani. Am avut câteva zile libere şi am venit acasă, la Severin.  Am ajuns cu trenul la Timişoara pe 17 decembrie. Dimineţa, pe la 4, străzile erau pustii. Nici măcar nu ştiam ce se întâmplase acolo.

Şi totuşi, în tren, tot drumul spre Timişoara, nimeni nu discuta nimic despre ceea ce se întâmplase acolo cu o zi în urmă?

O doamnă care urcase în Lugoj plângea. Spunea încontinuu „Au murit, aşa le-a fost soarta. Dar ce să faci...”  Mai apoi zicea ceva de un copil „Un copil nevinovat a rămas orfan.”  M-am gandit ca era vorba despre un accident, nu am îndrznit să o întreb ceva.

Ce s-a întamplat când a-ţi ajuns la locul de muncă?

Am ajuns la lucru dimineaţa. Munceam în fabrica 6 Martie, pe Circumvalaţiunii,  în spatele Pieţii 700, o inteprindere de maşini şi scule. Omenii vorbeau între ei despre cele întâmplate pe 16 decembrie, fiecare îşi dădea cu presupusul, nimeni nu nu ştia exact ce se întamplă. La noi la fabrică, cu mitralierele, s-a în sistemul de alarmă, dacă îl pot  numi aşa.  Era un dispozitiv care suna ca o goarnă ce anunţa pauza de masă. Fierul pe care era prins acel dispozitiv şi tablele din jurul lui se înroşiseră.

În acel moment, muncitorii se aflau în fabrică?

 Da, în fabrică, toată lumea era speriată. Unii încercau să iasă, alţii nu ştiau unde să se ascundă. Deja se trăsese în oameni, unii erau speriaţi alţii strigau „jos Ceauşescu” şi ieşeau afară.

Aţi ieşit şi dmneavoastră afară?

Da, am ieşit şi eu.

Şi unde aţi mers?

Câţiva dintre noi am plecat spre Piaţa Operei. Un băiat a fost rănit. A primit un glonţ în picior. A râmas prăbuşit acolo. Nimeni nu s-a dus să îl ajute. Spre surpinderea mea, s-a oprit o femeie. Era prea greu ca să îl poate căra. Am dat să mă duc să o ajut. Veneau gloanţe din toate părţile, nu ştiai unde să te ascunzi. Am luat-o la fugă. L-am lăsat acolo.

Ce s-a întâmplat mai apoi?

Seara, cineva a vorbit în Piaţa Operei, nu mai ştiu exact numele, dar era din Timişoara. Se vehicula că Iliescu o sa conduca Frontul Salvării Naţionale, asta e tot  ce îmi amintesc.

Cum a fost atmosfera în Timişoara în zilele urmatoare?

E greu să descriu asta în cuvinte. O durere cruntă şi o urmă de speranţă. Unii din colegii mei, care şi-au pierdut rude şi prieteni în acele zile, printre lacrimi, spuneau că speră să nu fie în zadar.

Dacă ar fi să îi intrebaţi astăzi dacă acel scarificiu a fost în zadar, care credeţi că ar fi raspunsul?

Cred că, mulţi dintre ei mi-ar răspunde că da. M-ai ales după ce s-a întâmplat la ultimele alegeri. Apoi uite ce se întâmpla acum. Totuşi, ne rămâne speranţa.