Fata din tren — Cronică de film (Mădălina-Melinda Liedl)

O femeie alcoolică în tren. Două cupluri aproape perfecte văzute cu tristeţe dintr-un vagon de tren, dar cel mai important un mister de rezolvat—Acestea sunt elementele unui thriller psihologic care vă va ţine cu sufletul la gură: Cine este criminalul?

Filmul Fata din tren aduce în faţă publicului o distribuţie de excepţie, Emily Blunt, care din Regina Victoria devine o femeie alcoolică. Alături de ea Edgar Rama­rez şi Rebecca Ferguson completează armonios distribuţia.

Filmul regizat de Tate Taylor a avut premiera în România în anul 2016 şi este inspitat de  cartea omonimă scrisă de Paula Hawkins, cartea  care a dominat topul NY Times al celor mai citite cărți. Filmul este realizat în stilul poveştii în ramă cu flashback. Acţiunea nu are un ritm cronologic, evenimentele sunt prezentate din perspectiva fiecărui personaj.

Acțiunea se petrece într-un vagon de tren de unde protagonista, Rachel priveşte zilnic un cuplu(Magan şi Scott) care avea tot ce îi lipseşte ei. Într-o zi vede ceva neobişnuit şi destinul o face să intre in vieţile celor pe care în urmă cu ceva timp doar le admira. O femeie divorţată care călătoreşte zilnic cu trenul la New York. O femeie alcoolică care încă ,,bântuie’’ viaţa fostului soţ, Tom care este căsătorit şi are un copil cu Ana. Rachel crede în nevinovăţia ei, dar pierdută în mrejele alcolului  îşi poate ucide rivala?

Filmul stârneşte încă de la început curiozitate prin notoritatea primită de carte, dar şi datorită protagonistei care uimeşte de fiecare dată publicul prin capacitatea sa de a se transfigura în personajele ei. Personajul Rachel este cel mai complex şi cel care găseşte cheia misterului ce se ascunde în viaţa ,,cuplului perfect.’’Foarte interesant este că privirea eroine prevesteşte de la început ceva mortal. Spre deosebire de bărbaţi, în acest film personajele feminine sunt foarte bine conturate prin drama din sufletul lor, chiar sunt filmate în gros-plan punând accent pe reacţii.

Filmul te ţine ,,cu sufletul la gură’’ şi vrei să ştii  cu orice preţ cine este vinovat. Scenele sunt foarte bine structurate, iar succesiunea lor determină privitorul să învinovăţească fiecare personaj. Trecerea de la antagonist la protagonist te zăpăceşte. Fiecare flashback şi implicit amintirile protagonistei ne apropie de adevăr. La început  atât scena de pe terasă cât şi cea din tunel sunt neclare, dar schimbând perspectiva personajelor aflăm ce s-a întâmplat. Discuţia dintre Rachel şi fosta şefă a lui Tom este un  prim pas. Descoperirea telefonului victimei este un progres. La final — ADEVĂRUL.

 Povestea este cât se poate de credibilă, dar tipic unui film american, personajele nu au o moarte suficient de apropiată de realitate. Cum poate cineva să leşine doar dacă este împins sau să moară doar dintr-o lovitură uşoară la cap?

Fata din tren nu trebuie ratat deoarece are elementele necesare care menţin privitorul în sala de cinema pănă la final: mister, crimă, scene dramatice, tirbuşoan şi un joc impecabil al protagonistei.





   Mădălina-Melinda Liedl