1 Decembrie al studenților - Giulia Albu
1 Decembrie al studenților
Minivacanța de 1 Decembrie a fost un prilej pentru toți
românii, cei care nu sunt în subordinea unui patron, să se odihnească, să iasă
din rutina unei săptămâni și să petreacă câteva săptămâni altfel. Dacă am adus
în discuție o anumită categorie de oameni, acum atenția este îndreptată asupra
elevilor, a studenților, asupra vouă celor care aveți contact cu mediul
academic.
Dacă am căuta mai amănunțit diferite statistici cu
privire la gradul de ocupare al hotelurilor din diferite stațiuni sau am avea
cunoștință cu privire la trenurile care au fost pline de studenți, dar și
rutele dus-întors, am putea face o preconizare a numărului de studenți potrivit
cu locația aleasă pentru 1 Decembrie.
Cu siguranță în perioada sărbătorilor „toate drumurile
duc acasă”. Dacă luăm în considerare că studenții au trenul gratuit și că nu
dispun de un buget foarte mare, varianta ca majoritatea să ia trenul spre casă
e cea mai plauzibilă. Cu siguranță sunt studenți care nu și-au mai vizitat
părinții, neamurile, prietenii și locurile natale de la începutul anului
universitar sau chiar mai dinainte. Câteva zile acasă înainte de sărbători sunt
un fel de „încărcare a bateriilor”. Chiar dacă aceste zile petrecute acasă au
însemnat tăiatul porcului sau curățenia generală dinaintea Crăciunului, au fost
momente de debarasare de la grijile cotidiene.
Pentru cei care au ales să-și petreacă minivacanța în
diferite stațiuni montane sau orașe renumite pentru ceea ce oferă turiștilor în
această perioadă, a fost o oază fascinantă de refugiu. De exemplu, Târgul de
Crăciun din Sibiu a fost văzut de 70 000 de oameni.
Se poate menționa faptul că în seara de 1 Decembrie în
Piața Operei din Timișoara se preconizează că au fost în jur de 20 000 de
oameni. Printre aceștia s-au aflat sute de studenți ceea ce arată că unii au
preferat să rămână în Timișoara pentru această minivacanță. Poate e prea mult
spus au preferat, mai degrabă expresia potrivită este – nu au avut nimic planificat,
o soluție de a evada din rutină și au fost oarecum nevoiți să-și petreacă
minivacanța în Timișoara.
Fie că au fost acasă sau prin diferite colțuri ale țării
ori au ales să rămână în Timișoara pe lângă alte activități desfășurate în
zilele de vacanță, studentul a sărbătorit 1 Decembrie. Și cum Ziua Națională nu
trece neobservată, pe lângă obișnuitele parade de dimineață, seara, în
majoritatea orașelor artiști cunoscuți au dat startul distracției prin concerte
de excepție. 1 Decembrie ne-a introdus oficial în spiritul „lunii cadourilor”,
în frumusețea lui decembrie. Tu cum ți-ai petrecut minivacanța de 1 Decembrie?
Recunosc că mi-ar fi plăcut ca de 1 Decembrie să fiu la Sibiu sau la București. Dar am fost în aceste locuri imediat după 1 Decembrie.
RăspundețiȘtergereAnul acesta am decis să rămân în Timișoara pentru această mini-vacanță. De obicei trebuia să fiu acasă, dar Timișoara m-a cucerit. Am rămas cu prietenii, ne-am distrat, am fost la concerte, ne-am plimbat. Excelent mi-am petrecut mini-vacanța!
În mini-vacanța de 1 Decembrie am mers acasă împreună cu sora mea și câțiva prieteni. Am tăiat porcul la țară la bunici și ne-am bucurat de câteva zile linistita acasă împreună cu cei dragi. Duminica seara ne-am întors în Timișoara, iar trenul a fost tixit de studenți.. cum era de așteptat. O mini-vacanță petrecută frumos cu cei dragi.
RăspundețiȘtergere